Seite - 357 - in Der griechisch-orientalische Religionsfonds der Bukowina 1783–1949 - Kontinuitäten und Brüche einer prägenden Institution des Josephinismus

Zusammenfassungen 357 rial la cel național«.18 Această afirmație poate fi confirmată în mod fundamental pentru partea cisleithană a Monarhiei Habsburgice, însă  – aşa cum dovedesc rezultatele acestei cercetări  – nu trebuie subestimată perioada premergătoare dezvoltării naționale chiar şi într-un spațiu imperial indisputabil valabil şi activ până în anii 1914/1918. Astfel, nici în instituția analizată aici a Fondului religionar nu se ascunde vreo contradicție demnă de a fi remarcată. Acesta a reprezentat, până la destrămarea Monarhiei Habsburgice, pe de o parte interesele Imperiului, aceasta însemnând că asista întrutotul la îndeplinirea nevoilor (cerute) ale statului. Fondul reprezenta însuşi aceste nevoi şi interese, trebuia însă, pe de altă parte, să treacă, în interiorul propriei structuri, prin unele discuții şi accese de impunere a ideii naționale care uneori deveneau puternice. Reprezentanții pozițiilor radical naționale au izbutit doar în afara contextului imperial, în statul român de după anul 1918, să dea tonul în interiorul instituției. Acum, în orice caz, procesul de impunere a unei linii naționale, forțat masiv din partea Bucureştiului, a dus la o pierdere graduală a posibilităților de ghidare din interiorul Fondului. Fondul religionar al Buco- vinei a devenit astfel, prin deposedarea insidioasă de putere a actorilor săi şi a instanțelor sale interne, în mod gradual o minge de joc a politicii  – într-o măsură mult mai mare decât ar fi fost imaginabil înainte de Războiul mondial. La începutul acestor evoluții, în epoca episcopului Eugen Hackmann, episcopatul acestuia prezenta concomitent două fațete centrale şi întrutotul ambivalente în expre- sia lor. Pe de o parte era observabil procesul unei graduale instituționalizări. Puțin câte puțin, Fondul se depărta dinspre misiunea sa, care cuprindea până atunci pe un plan ex- clusiv administrativ îngrijirea bunurilor bisericeşti, dincolo de aceasta Fondul apărând ca actor în chestiunile politice şi sociale ale provinciei. În mod concomitent  – ca a doua fațetă  – se aflau revendicările de tip național care apăreau, chiar dacă acestea abia dacă dispuneau la acel moment de o anvergură în Bucovina, țară cu o populație preponderent agricolă, chiar dacă nu se mai puteau trece cu vederea după anul 1848. Ierarhii biseri- ceşti, reprezentând valori conservatoare, întrutotul loiali statului şi dinastiei, precum Hackmann, luau față de aceasta o poziție distantă. Tocmai în discuția privind crearea unei dieceze ortodoxe comune pentru toți românii din Monarhia Habsburgică (încă îna- inte de compromisul din 1867), această distanțare s-a evidențiat în pozițiile contrare ca şi conținut ale lui Andrei Şaguna şi Hackmann. Între acestea, chestiunea unui congres bisericesc, aşa cum a fost cerut de către Şaguna, nu s-a datorat în niciun caz unei intenții care în mod fundamental vroia să-i confere un caracter național, ci era plasat în mod vizibil în contextul populației româneşti şi al vieții cotidiene a acesteia, care era multiplu dezavantajată într-o Transilvanie aflată sub o dominație maghiară strictă. După părerea lui Hackmann însă, o asemenea bază largă a luării deciziilor în interiorul Bisericii ar fi 18 Siegrist & Troebst 2012, Einführung, 322.